marți, 26 aprilie 2011

Atingerea Muzicii.

În Vinerea Paştelui am avut ocazia să particip la unul dintre evenimentele culturale găzduite de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură: un concert pascal susţinut de către corala "Divina Armonie" a Clubului Unesco Bucureşti, acompaniată de către orchestra "Angelis" a aceleiaşi fundaţii. Primul lucru pe care l-am făcut

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Necunoscutul din mine.


Hmmm.... Da, grea misiune. Dacă mi-ar fi fost uşor, cu siguranţă nu aş mai fi scris aceste pagini. Desi uneori am senzaţia că nimic nu mă mai poate surprinde la mine, descopăr totuşi uneori, cu înfrigurare,... necunoscutul din mine. Întâlnirea se realizează uneori anevoios, alteori pe neştiute, uneori sunt surprins, alteori....

miercuri, 20 aprilie 2011

Nonconformiştii de azi


DEX-ul defineşte nonconformismul drept o atitudine de respingere a tradiţiilor, a modelelor de activitate şi de gândire proprii unui grup social, iar nonconformistul o persoană care nu acceptă, nu se conformează uzanţelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedeşte originalitate.

marți, 19 aprilie 2011

Despre ratările şi înălţările funcţiei publice în România.

Poate că subiectul cel mai prezent în mass-media de zi cu zi are în centru funcţia publică. Şi poate că este bine, deşi întrezăresc şi o serie de efecte negative. Este bine că acest subiect este adus în prim-plan, exercitându-se în acest fel un control mediatic. Este grav