Pe scena vieţii

Uneori, privind la tot spectacolul uman care se derulează zi de zi în jurul meu, uneori de un prozaic dezolant, nu pot să nu îmi aduc aminte o expresie pe care am întâlnit-o cândva într-o carte şi care suna cam aşa: "dintre toate fiinţele de pe faţa pământului omul pare că este singurul care îşi produce cea mai multă suferinţă sieşi".

Impresii

Natura a reuşit întotdeauna să mă scoată din carapacea mea existenţială. A fost aceea care, indiferent de formele sale, m-a determinat să-mi abandonez adeseori rolul de biet trecător prin acest univers. M-a ajutat să evadez, să transgresez limite pe care le credeam inexpugnabile, să mă desprind, fie şi pentru câteva clipe, de realitatea imediată, şi, mai mult decât orice, m-a ajutat să erup din propria fiinţă şi să mă pierd.

Inima nu doare niciodată

Citesc undeva şi aflu cu surprindere că "inima nu doare niciodată". Nu m-am gândit niciodată că inima ar fi o componentă infailibilă a mecanismului nostru biologic, ba, dimpotrivă, după cunoştinţele mele, care, în domeniul anatomiei, le apreciez drept modeste, o vedeam pe aceasta drept vedeta absolută a viscerelor noastre. Şi pentru că o vedetă ca să ajungă celebră are nevoie de multe apariţii în public, aşa si inima se face cunoscută prin disfuncţionalităţile sale, cele mai multe dintre ele fatale.