Se afișează postările cu eticheta Dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dragoste. Afișați toate postările

marți, 31 decembrie 2013

Un mesaj lispsit de originalitate

Şi a venit şi momentul să ne luăm rămas bun de la 2013. 

Mi se pare că oricum ai privi despărţirea de vechiul an aceasta nu poate avea decât un ton optimist: pentru cei care au avut un an mai prost este momentul să lase în urmă toate nerealizările şi să privească optimişti spre cel ce va să vină; pentru cei care au fost mai norocoşi în anul ce va să treacă este momentul să mulţumească cui consideră ei de cuviinţă pentru această şansă şi să îşi propună ca anul nou să fie şi mai bun, sau măcar la nivelul celui care a trecut.

joi, 27 septembrie 2012

"Love will tear us apart"

Am mai scris în câteva dintre postările mele anterioare despre efectul iubirii transfigurate în idolatrie, despre iubirea fanatică, sau orice altă formă de iubire care nu are nicio legătură cu sentimentul propriu-zis. Iubirea nu înlănţuie şi nu îngrădeşte. Nu privează, nu restrânge, nu anihilează. Din contra. Aşa cum îmi place mie să o spun, inspirat de un autor român care îmi place tare mult, iubirea închide un cerc, creează nişte limite, dar este o limitare care deschide. Care te eliberează.

miercuri, 21 martie 2012

Nu judecaţi

"Să fugi de cel care te iubeşte, să-l iubeşti pe cel care fuge de tine.

Să-l blestemi pe cel care doarme lângă tine, să-l faci bucăţi în fiecare noapte şi să te trezeşti liniştit, ca şi cum lumina ar fi spălat toată ura.

Să-ţi pierzi minţile pentru o persoană care te dispreţuieşte tot atât de mult pe cât tu o iubeşti.

Să ai despre orice legătură ideea că se va sfârşi, să intri într-o poveste de dragoste întocmai ca pasagerul de pe Titanic, anticipându-i naufragiul.

Să visezi cavalcade sublime, amoruri nebune şi să te sufoci lent într-o mediocritate fără ieşire.

Să nu ştii ce să dai, să nu primeşti niciodată nimic şi să te miri că darurile tale sunt atât de prost primite.

Să te căsătoreşti din dorinţa de siguranţă, să nu te căsătoreşti din dorinţa de aventură, să-ţi dai seama că nici chiar căsătoria nu te protejează de nimic şi că lipsa căsătoriei nu-ţi garantează că vei avea parte de lucruri neprevăzute.

vineri, 9 martie 2012

Dependent de dragoste?

"Tutunul dăunează grav sănătăţii" şi "Tutunul creează dependenţă" sunt două expresii arhicunoscute pentru noi toţi. În spatele acestor mesaje, aparent salutare pentru sănătatea omului, se ascund însă şi o serie de mesaje subliminale care de-a lungul vremii au inculcat consumatorului idei şi concepţii false.
În acelaşi registru alarmist auzim şi sintagma "sunt dependent de dragostea ei/lui" sau "nu pot trăi fără acea persoană".
Am alăturat cele două ipostaze prezentate mai sus încercând să aflu care sunt punctele importante ce pot fi regăsite la confluenţa acestor comportamente, conducând interogaţia de la dualitatea dorinţă - nevoie în care părem a ne situa încă din start.

vineri, 21 octombrie 2011

Dragostea durează trei ani ?

Am citit vara aceasta o carte pe care, încă de când am luat-o în mână, am simţit că este precum o baie revigorantă într-o dimineaţă însorită. Însă, se întâmplă de multe ori ca tocmai aceste cărţi, de la care nu aştepţi altceva decât să îţi acopere faţa de razele soarelui, să-ţi strecoare subtil câteva idei sau întrebări la care, mai apoi, să revii în mod constant.

luni, 12 septembrie 2011

Declaraţie de dragoste.

    Dragsotea nu ar fi fost niciodată ceea ce este astăzi, dacă nu ar fi existat "declaraţia de dragoste". Ea este cea care vine, uneori mai devreme, alteori mai târziu, să autentifice sentimentul de iubire. Să îi dea acestuia forţă, expresie şi sens.

duminică, 22 mai 2011

Dragoste vs Cunoaştere

"De unde derivă adâncimea iubirii dacă nu din negaţia cunoaşterii?" este întrebarea răscolitoare a lui Emil CIORAN. Într-o superbă interogaţie acesta conchide că: "căutăm iubirea pentru a scăpa de prăbuşirea în nimic prin lucidităţile cunoaşterii noastre. Dorim iubirea, pentru a nu fi contrafăcuţi şi falsificaţi de adevăr şi cunoaştere".

marți, 26 aprilie 2011

Atingerea Muzicii.

În Vinerea Paştelui am avut ocazia să particip la unul dintre evenimentele culturale găzduite de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură: un concert pascal susţinut de către corala "Divina Armonie" a Clubului Unesco Bucureşti, acompaniată de către orchestra "Angelis" a aceleiaşi fundaţii. Primul lucru pe care l-am făcut