Un mesaj lispsit de originalitate

Şi a venit şi momentul să ne luăm rămas bun de la 2013. 

Mi se pare că oricum ai privi despărţirea de vechiul an aceasta nu poate avea decât un ton optimist: pentru cei care au avut un an mai prost este momentul să lase în urmă toate nerealizările şi să privească optimişti spre cel ce va să vină; pentru cei care au fost mai norocoşi în anul ce va să treacă este momentul să mulţumească cui consideră ei de cuviinţă pentru această şansă şi să îşi propună ca anul nou să fie şi mai bun, sau măcar la nivelul celui care a trecut.

Mitul ospitalităţii româneşti

Se spune despre români că sunt un popor de oameni cumsecade; oameni blajini şi ospitalieri care te întâmpină întotdeauna cu braţele deschise şi apoi te poftesc cu căldură la masă. Într-o perioadă de declin în care bulversarea valorilor şi pierderea reperelor de orice fel par a fi condus la o estomparea a stimei de sine românului îi place să se confunde cu eticheta de om ospitalier.

România. Destin, conjunctură sau neputinţă?

"Sunt ţări care se bucură de un fel de binecuvântare, de har: totul le reuşeşte, chiar şi nenorocirile, chiar şi dezastrele; sunt altele, în schimb, ce nu pot niciodată izbândi şi ale căror triumfuri sunt tot atâtea eşecuri. Când vor să se afirme şi fac un salt înainte, o fatalitate exterioară vine să le fărâme orice elan şi să le readucă în punctual de plecare. Orice şansă le e refuzată, chiar şi aceea a ridicolului.

Paradoxul de a fi român este un chin pe care trebuie să ştii să-l fructifici, un cusur de care trebuie să profiţi. Mărturisesc că am privit cândva ca pe-o ruşine apartenenţa la un popor oarecare, la o colectivitate de învinşi, cu origini asupra cărora nicio iluzie nu-mi era permisă. Credeam, şi poate nu mă înşelam, că ne iviserăm din drojdia barbarilor, din deşeurile marilor invazii, din acele hoarde care, incapabile să-şi continue drumul spre Vest, au eşuat de-a lungul Carpaţilor şi Dunării, ca să se pripăşească acolo şi să somnoleze, gloată de dezertori la fruntariile Imperiului, scursură biota cu o brumă de latinitate. La aşa trecut, aşa present. Şi aşa viitor." - CIORAN (Ispita de a exista - Humanitas 2008).

Timpul interior

"Dumneata ce faci, cum te-ai organizat 

Îl intrebase ministrul întâlnindu-l ultima oară. Îmi apăr libertăţile esenţiale, răspunse el zâmbind. Imi pastrez o parte din timp numai pentru mine singur. In acele ore nu am niciun contact cu evenimentele. Nu ascult radio, nu citesc ziarele. Orice s-ar intampla, in fragmentul acela de timp pe care il smulg din istorie si-l pastrez doar pentru mine nici un eveniment nu ma poate ajunge.

Curajul de a fi ...

Nu suntem curajoşi atunci când nu ne pasă, când trecem indiferenţi şi impasibili pe lângă spectacolul vieţii ce se derulează în jurul nostru, când privim neutri, când uităm, amânăm sau renunţăm. 

Nu suntem curajoşi atunci când nu îndrăznim să acceptăm pre-destinatul vieţii noastre şi să ne înfruntăm propriile temeri sau fobii. Să ne recunoaştem defectele şi lipsurile de orice tip, inclusiv cele materiale. Să le acceptăm în primă fază, dar nu ca pe un neajuns sau blestem al vieţii ci, mai degrabă, ca pe o provocare, ca pe nişte limite ce ne-au fost trasate spre a fi depăşite.