România. Destin, conjunctură sau neputinţă?

"Sunt ţări care se bucură de un fel de binecuvântare, de har: totul le reuşeşte, chiar şi nenorocirile, chiar şi dezastrele; sunt altele, în schimb, ce nu pot niciodată izbândi şi ale căror triumfuri sunt tot atâtea eşecuri. Când vor să se afirme şi fac un salt înainte, o fatalitate exterioară vine să le fărâme orice elan şi să le readucă în punctual de plecare. Orice şansă le e refuzată, chiar şi aceea a ridicolului.

Paradoxul de a fi român este un chin pe care trebuie să ştii să-l fructifici, un cusur de care trebuie să profiţi. Mărturisesc că am privit cândva ca pe-o ruşine apartenenţa la un popor oarecare, la o colectivitate de învinşi, cu origini asupra cărora nicio iluzie nu-mi era permisă. Credeam, şi poate nu mă înşelam, că ne iviserăm din drojdia barbarilor, din deşeurile marilor invazii, din acele hoarde care, incapabile să-şi continue drumul spre Vest, au eşuat de-a lungul Carpaţilor şi Dunării, ca să se pripăşească acolo şi să somnoleze, gloată de dezertori la fruntariile Imperiului, scursură biota cu o brumă de latinitate. La aşa trecut, aşa present. Şi aşa viitor." - CIORAN (Ispita de a exista - Humanitas 2008).