Pe scena vieţii

Uneori, privind la tot spectacolul uman care se derulează zi de zi în jurul meu, uneori de un prozaic dezolant, nu pot să nu îmi aduc aminte o expresie pe care am întâlnit-o cândva într-o carte şi care suna cam aşa: "dintre toate fiinţele de pe faţa pământului omul pare că este singurul care îşi produce cea mai multă suferinţă sieşi".

Nu judecaţi

"Să fugi de cel care te iubeşte, să-l iubeşti pe cel care fuge de tine.
Să-l blestemi pe cel care doarme lângă tine, să-l faci bucăţi în fiecare noapte şi să te trezeşti liniştit, ca şi cum lumina ar fi spălat toată ura.
Să-ţi pierzi minţile pentru o persoană care te dispreţuieşte tot atât de mult pe cât tu o iubeşti.
Să ai despre orice legătură ideea că se va sfârşi, să intri într-o poveste de dragoste întocmai ca pasagerul de pe Titanic, anticipându-i naufragiul.
Să visezi cavalcade sublime, amoruri nebune şi să te sufoci lent într-o mediocritate fără ieşire.
Să nu ştii ce să dai, să nu primeşti niciodată nimic şi să te miri că darurile tale sunt atât de prost primite.
Să te căsătoreşti din dorinţa de siguranţă, să nu te căsătoreşti din dorinţa de aventură, să-ţi dai seama că nici chiar căsătoria nu te protejează de nimic şi că lipsa căsătoriei nu-ţi garantează că vei avea parte de lucruri neprevăzute.

Dependent de dragoste?

"Tutunul dăunează grav sănătăţii" şi "Tutunul creează dependenţă" sunt două expresii arhicunoscute pentru noi toţi. În spatele acestor mesaje, aparent salutare pentru sănătatea omului, se ascund însă şi o serie de mesaje subliminale care de-a lungul vremii au inculcat consumatorului idei şi concepţii false.
În acelaşi registru alarmist auzim şi sintagma "sunt dependent de dragostea ei/lui" sau "nu pot trăi fără acea persoană".
Am alăturat cele două ipostaze prezentate mai sus încercând să aflu care sunt punctele importante ce pot fi regăsite la confluenţa acestor comportamente, conducând interogaţia de la dualitatea dorinţă - nevoie în care părem a ne situa încă din start.

"Jurnalul unui om dezamăgit"

Sunt emoţionante. Sunt tulburătoare. Sunt introspective, dominate de interogaţie şi capabile de a crea între cititor şi autor legături pe care alte genuri nu reuşesc. Par precum o fereastră deschisă către sufletul celui care vorbeşte. Cineva te pofteşte pe tine, străinul, să pătrunzi într-un univers care ,altfel,  îţi este inaccesibil. Este vorba despre jurnale şi mărturisesc că sunt un mare amator al acestui gen de cărţi.

Natură vs Peisaje

"Nu mai există natură, există doar peisaje", spunea un celebru romancier fracncez, citat de către Andre Scrima în cartea sa "Funcţia critică a credinţei". În continuarea acestui citat, Andre Scrima adăuga: "Avem peisaje, avem grădini în stil franţuzesc, englezesc, japonez ....Dar a trecut deja ceva vreme de când, pentru omul modern, natura în sine nu mai există, ea fiind modelată şi stăpânită de actul omenesc. Dar când autorul nostru spunea că nu mai găsim natură în peisaj, el voia să spună că nu mai avem faţă de natură acel sentiment originar, în acelaşi timp proaspăt, candid şi plin de respect, care e dominat de perceperea sacrului. E un sentiment care nu s-a pierdut cu totul, îl regăsim încă, desigur, în anumite ţinuturi."
Prin fiecare acţiune a sa omul pare să sfideze natura.

Impresii

Natura a reuşit întotdeauna să mă scoată din carapacea mea existenţială. A fost aceea care, indiferent de formele sale, m-a determinat să-mi abandonez adeseori rolul de biet trecător prin acest univers. M-a ajutat să evadez, să transgresez limite pe care le credeam inexpugnabile, să mă desprind, fie şi pentru câteva clipe, de realitatea imediată, şi, mai mult decât orice, m-a ajutat să erup din propria fiinţă şi să mă pierd.

Inima nu doare niciodată

Citesc undeva şi aflu cu surprindere că "inima nu doare niciodată". Nu m-am gândit niciodată că inima ar fi o componentă infailibilă a mecanismului nostru biologic, ba, dimpotrivă, după cunoştinţele mele, care, în domeniul anatomiei, le apreciez drept modeste, o vedeam pe aceasta drept vedeta absolută a viscerelor noastre. Şi pentru că o vedetă ca să ajungă celebră are nevoie de multe apariţii în public, aşa si inima se face cunoscută prin disfuncţionalităţile sale, cele mai multe dintre ele fatale.

Dragostea durează trei ani ?

Am citit vara aceasta o carte pe care, încă de când am luat-o în mână, am simţit că este precum o baie revigorantă într-o dimineaţă însorită. Însă, se întâmplă de multe ori ca tocmai aceste cărţi, de la care nu aştepţi altceva decât să îţi acopere faţa de razele soarelui, să-ţi strecoare subtil câteva idei sau întrebări la care, mai apoi, să revii în mod constant.