marți, 31 mai 2011

Vă mulţumim!!!


În limpezimea şi strălucirea ochilor voştrii ne regăsim liniştea pe care o sacrificăm, uneori gratuit, în agitaţia zilei.
Pentru aceste momente, în care ne pierdem cu toată fiinţa dincolo de privirea voastră care ne atrage precum un anafor şi ne scufundă în universul vostru atât de pur, atât de simplu;

pentru clipele
în care ne fixaţi cu ochişorii voştrii mici şi întreg spaţiul încremeneşte parcă în loc;
pentru atingerile voastre angelice care par mai degrabă atingerile unui înger pogorât asupra noastră;
pentru întrebările voastre simple care răstoarnă edificii filosofale milenare,
pentru răspunsurile pe care le oferiţi neliniştii noastre interioare;
pentru mersul vostru nesigur şi clătinat ca o presimţire a destinului ce va să-l urmăm;
pentru că nu ezitaţi să ne reamintiţi în fiecare clipă în care ne întindeţi o jucărie că este mai dramatic să pierzi farmecul jocului dacât să ratezi un proiect profesional;
pentru că aveţi prietenii sincere şi dezinteresate;
pentru că în plânsul vostru fără temei, pe care nu îl înţelegem, evocaţi fondul intim de tristeţi al omului;
pentru râsul vostru care eliberează sonorităţi divine;
pentru că vă exprimaţi suferinţa în mod autentic dând glas celor mai intense vibraţii ale corpului;
pentru că dăruiţi atât de mult necondiţionat;
pentru că datorită vouă am înţeles că credinţa este calea absolută de exprimare a mulţumirii pentru viaţa ce am primit-o,
...pentru toate acestea,
şi pentru multe altele...
LA MULŢI ANI tuturor copiilor lumii!

Un comentariu:

Opinia dumneavoastră: