"Jurnalul unui om dezamăgit"

Sunt emoţionante. Sunt tulburătoare. Sunt introspective, dominate de interogaţie şi capabile de a crea între cititor şi autor legături pe care alte genuri nu reuşesc. Par precum o fereastră deschisă către sufletul celui care vorbeşte. Cineva te pofteşte pe tine, străinul, să pătrunzi într-un univers care ,altfel,  îţi este inaccesibil. Este vorba despre jurnale şi mărturisesc că sunt un mare amator al acestui gen de cărţi.

Natură vs Peisaje

"Nu mai există natură, există doar peisaje", spunea un celebru romancier fracncez, citat de către Andre Scrima în cartea sa "Funcţia critică a credinţei". În continuarea acestui citat, Andre Scrima adăuga: "Avem peisaje, avem grădini în stil franţuzesc, englezesc, japonez ....Dar a trecut deja ceva vreme de când, pentru omul modern, natura în sine nu mai există, ea fiind modelată şi stăpânită de actul omenesc. Dar când autorul nostru spunea că nu mai găsim natură în peisaj, el voia să spună că nu mai avem faţă de natură acel sentiment originar, în acelaşi timp proaspăt, candid şi plin de respect, care e dominat de perceperea sacrului. E un sentiment care nu s-a pierdut cu totul, îl regăsim încă, desigur, în anumite ţinuturi."
Prin fiecare acţiune a sa omul pare să sfideze natura.

Impresii

Natura a reuşit întotdeauna să mă scoată din carapacea mea existenţială. A fost aceea care, indiferent de formele sale, m-a determinat să-mi abandonez adeseori rolul de biet trecător prin acest univers. M-a ajutat să evadez, să transgresez limite pe care le credeam inexpugnabile, să mă desprind, fie şi pentru câteva clipe, de realitatea imediată, şi, mai mult decât orice, m-a ajutat să erup din propria fiinţă şi să mă pierd.

Inima nu doare niciodată

Citesc undeva şi aflu cu surprindere că "inima nu doare niciodată". Nu m-am gândit niciodată că inima ar fi o componentă infailibilă a mecanismului nostru biologic, ba, dimpotrivă, după cunoştinţele mele, care, în domeniul anatomiei, le apreciez drept modeste, o vedeam pe aceasta drept vedeta absolută a viscerelor noastre. Şi pentru că o vedetă ca să ajungă celebră are nevoie de multe apariţii în public, aşa si inima se face cunoscută prin disfuncţionalităţile sale, cele mai multe dintre ele fatale.

Dragostea durează trei ani ?

Am citit vara aceasta o carte pe care, încă de când am luat-o în mână, am simţit că este precum o baie revigorantă într-o dimineaţă însorită. Însă, se întâmplă de multe ori ca tocmai aceste cărţi, de la care nu aştepţi altceva decât să îţi acopere faţa de razele soarelui, să-ţi strecoare subtil câteva idei sau întrebări la care, mai apoi, să revii în mod constant.

Tu ce-ai vrea să te faci când vei fi mare ?

    Cu toţii am fost cândva copii şi am fost bombardaţi, mai mult sau mai puţin, cu întrebarea clasică: "Tu ce ai vrea să te faci când vei fi mare?". Într-un inventar al aspiraţiilor din vremea copilăriei mele, cele mai populare profesii cred că erau acelea de poliţist, doctor, pilot, profesor, preot şi alte câteva, nu neapărat în ordinea în care au fost enumerate.

Cuvinte goale

    Provocat de o întrebare pe care am întâlnit-o de curând într-o carte, într-o seară, după ce îmi încheiasem toate afacerile uzuale pentru o zi obişnuită, m-am aşezat cuminte în pat şi am încercat un exerciţiu retrospectiv: am încercat să reproduc din memorie toate discuţiile pe care le purtasem în ziua respectivă. Şi nu doar discuţiile dezvoltate sau elaborate, ci şi scurtele comunicări, inclusiv simplele saluturi, în câteva cuvinte, tot ceea ce rostisem de-a  lungul zilei.

Declaraţie de dragoste.

    Dragsotea nu ar fi fost niciodată ceea ce este astăzi, dacă nu ar fi existat "declaraţia de dragoste". Ea este cea care vine, uneori mai devreme, alteori mai târziu, să autentifice sentimentul de iubire. Să îi dea acestuia forţă, expresie şi sens.