Atingerea Muzicii.

În Vinerea Paştelui am avut ocazia să particip la unul dintre evenimentele culturale găzduite de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură: un concert pascal susţinut de către corala "Divina Armonie" a Clubului Unesco Bucureşti, acompaniată de către orchestra "Angelis" a aceleiaşi fundaţii. Primul lucru pe care l-am făcut
când am ajuns acasă a fost să intru pe Internet pentru a citi câte ceva despre istoria celor pe care i-am urmărit cu atâta atenţie. Am aflat că "scopul formării acestei corale a fost şi este păstrarea tradiţiei muzicii corale şi vocale româneşti şi universale, dar şi promovarea şcolii de canto din România". Nobilă misiune, cu atât mai mult cu cât corul, creat iniţial ca un cor bisericesc aparţinând Bisericii Ortodoxe „Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti, reprezintă iniţiativa personală a preofesoarei Paula Ciuclea.
Repertoriul abordat a fost unul vast, de la arii din opere clasice celebre până la muzică universală contemporană.
Ceea ce am simţit a fost o emoţie profundă de la prima notă şi până la final. Au fost acele clipe în care stimulul exterior, în cazul de faţă muzica, reuşeşte să te pătrundă atât de adânc, încât ai senzaţia că, chiar dacă ţi-ai astupa urechile, ai reuşi să asculţi muzica în interiorul tău. Este muzica care se ascultă cu toată fiinţa şi, mai cu seamă, cu sufletul. Este muzica care te face să vibrezi nu doar în timpul spectacolului ci şi mult timp după aceea. Sunt acorduri pentru armonia interioară. Sunt linii melodice care îţi conferă o senzaţie de transcedenţă totală. Mai mult decât atât, am fost atent pe toată durata concertului la cei câţiva instrumentişti care se aflau în primul rând al orchestrei. Le-am urmărit fiecare încordarea a muşchilor feţei, am încercat să pătrund cu privirea ochii lor plini de o lumină ce împrăştia valuri de strălucire peste suprafaţa instrumenteor. Am observat broboanele de sudoare care se scurgeau de pe fruntea lor prelingându-se parcă în aceeaşi armonie divnă pe degete şi de acolo pe podea . Mi se părea că până şi aceste picături, izvorâte parcă, uneori din instrumentist, alteori din instrumet, compuneau o simfonie a dăruiri, a credinţei...a dragostei. Pentru că dragostea mi s-a părut a fi cuvântul care poate defini în cel mai limpede mod ceea ce am văzut. Am văzut dragsote faţă de publicul din sală, puţin ce-i drept, dragoste faţă de artă, dragoste faţă de muzică, şi am văzut oameni care "făceau dragsote" cu...vioara, cu flautul, cu clarinetul. Am văzut atingeri mai pline de pasiune şi de căldură decât între mulţi oameni; îmbrăţişări mai sincere; supunere reciprocă; devotament autentic. Am văzut oameni care după încheierea unei piese, îşi dedicau repausul de câteva secunde tot instrumentului, având parcă grijă ca acesta să nu "adoarmă". Am sesizat că în acest extaz muzical, "preludiul" acorduruilor de început nu a devenit deloc desuet şi face parte din acest ritual al iubirii pure. O relaţie izvorâtă dintr-o scânteie de pasiune, de curiozitate, sau dintr-o fataliate, şi consolidată, în timp, prin dorinţa de explorare a limitelor celuilalt şi pierderea reciprocă a propriei identităţi, încununată cu regăsirea acesteia între hotarele celui faţă de care te-ai dăruit. Şi peste tot acest spectacol lipsit de emfază, afecte şi gesturi "siropoase" subzistă ideea că dragostea este spectaculoasă prin tocmai discreţia acesteia, este evidentă şi reală nu prin declaraţii pline de afectare care frizează absolutul, ci prin mesajele sale implicite şi subtile, şi nu în ultimul rând, aceasta este creatoare şi nu înrobitoare. Şi în finalul spectacolului, o reverenţă adâncă în faţa publicului spectator, dar mai ales în faţa credinţei şi a iubirii.
Poate că noi...profanii, am avea multe de învăţat, sau, în caz că am uitat, să ne reamintim câte ceva din această dragoste celestă dintre artist şi instrumentul său. Poate că nu este deloc întâmplătoare rezonanţa nefericită dintre calitatea muzicii de pe plaiurile mioritice şi poveştile de dragsote din carton, cel puţin cele care compun vuietul zilnic din mass-media.
Aşa că, haideţi măcar pentru câteva clipe, să ascultăm glasul dragostei şi să simţim atingerea muzicii.