Hmmm.... Da, grea misiune. Dacă mi-ar fi fost uşor, cu siguranţă nu aş mai fi scris aceste pagini. Desi uneori am senzaţia că nimic nu mă mai poate surprinde la mine, descopăr totuşi uneori, cu înfrigurare,... necunoscutul din mine. Întâlnirea se realizează uneori anevoios, alteori pe neştiute, uneori sunt surprins, alteori....
mă cutremur. Fiecare întâlnire este diferită iar împrejurările în care ne întâlnim sunt dintre cele mai diverse. Dar dintre toate acestea întâlnirile cu necunoscutul "din durere" mi s-au parut cele mai autentice. Îmi reproşez că în tumultul zilei nu reuşesc să petrecem mai mult timp împreună, iar atunci când reuşim, ceva din imediatul existenţial ne întrerupe, iar el dispare. În zadar îl caut apoi,...se va întoarce,...însă nu va mai fi la fel. Mă însoţeşte şi explorăm împreună cele mai întunecate colţuri, ne adresăm întrebări şi căutăm răspunsuri. M-am întrebat întotdeauna, câte măşti poartă acest necunoscut? Răspunsul a venit chiar din partea lui care, într-o zi, mi-a replicat că el este întotdeauna acelaşi. Măştile sunt ale mele. Nu prea mi-a plăcut răspunsul lui si o vreme am refuzat sa-l mai caut. Cu toate acestea, mă bucur că există şi nu imi pot inchipui viaţa fără el. Am crescut împreună şi mi-a fost aproape în clipele grele.
Cam asta este viaţa mea: un şir de întâlniri, o căutare continuă a celui pe care l-am pierdut. Muzica şi cărţile îmi luminează drumul. Familia şi prietenii mă însoţesc. În rest, mi-am propus să scriu aceste file de blog pentru toţi cei care se regăsesc în cuvintele mele. Despre întâmplări, despre gânduri, despre idei simple. Despre tot ceea ce ne atrage în anaforul vieţii, dar mai ales despre ceea ce ne ridică la suprafaţă, despre nimicnicia şi deşertăciunile existenţei, altfel spus, despre tot ceea ce ne împiedică să facem ceea ce ar trebui sa fie misiunea fiecăruia...căutarea "necunoscutului din noi".
mă cutremur. Fiecare întâlnire este diferită iar împrejurările în care ne întâlnim sunt dintre cele mai diverse. Dar dintre toate acestea întâlnirile cu necunoscutul "din durere" mi s-au parut cele mai autentice. Îmi reproşez că în tumultul zilei nu reuşesc să petrecem mai mult timp împreună, iar atunci când reuşim, ceva din imediatul existenţial ne întrerupe, iar el dispare. În zadar îl caut apoi,...se va întoarce,...însă nu va mai fi la fel. Mă însoţeşte şi explorăm împreună cele mai întunecate colţuri, ne adresăm întrebări şi căutăm răspunsuri. M-am întrebat întotdeauna, câte măşti poartă acest necunoscut? Răspunsul a venit chiar din partea lui care, într-o zi, mi-a replicat că el este întotdeauna acelaşi. Măştile sunt ale mele. Nu prea mi-a plăcut răspunsul lui si o vreme am refuzat sa-l mai caut. Cu toate acestea, mă bucur că există şi nu imi pot inchipui viaţa fără el. Am crescut împreună şi mi-a fost aproape în clipele grele.
Cam asta este viaţa mea: un şir de întâlniri, o căutare continuă a celui pe care l-am pierdut. Muzica şi cărţile îmi luminează drumul. Familia şi prietenii mă însoţesc. În rest, mi-am propus să scriu aceste file de blog pentru toţi cei care se regăsesc în cuvintele mele. Despre întâmplări, despre gânduri, despre idei simple. Despre tot ceea ce ne atrage în anaforul vieţii, dar mai ales despre ceea ce ne ridică la suprafaţă, despre nimicnicia şi deşertăciunile existenţei, altfel spus, despre tot ceea ce ne împiedică să facem ceea ce ar trebui sa fie misiunea fiecăruia...căutarea "necunoscutului din noi".
Interesant...sunt convinsa ca fiecare dintre noi ''ne luptam'' cu necunoscutul.
RăspundețiȘtergereIn fond, cam asta este esecul vietii, ca transformam aceste intalniri intr-o lupta continua.
RăspundețiȘtergereȘi cum spuneai tu odată:"...poate cele mai grele dialoguri in viata le avem cu necunoscutul din noi...", și câteodată te sperie ceea ce vezi în sufletul tău și ai tendința să fugi dar te întorci întotdeauna și reflectezi, apoi eziți din nou..și nu ajungi niciodată să te cunoști sau poate nu vrei sau poate...e mai ușor să te lași prins în cotidian, să nu îți asumi raspunderea pentru ceea ce simți, pentru ceea ce ești, pentru ceea ce e important pentru sufletul tău dar mai puțin important pentru lumea din jurul tău, pentru ceea ce trebuie.....pentru drumul pe care ți l-ai impus...și închizi ochii, închizi ușile sufletului tău, refuzi să mai cobori în necunoscut pentru că ți-e frică, ți-e teamă, e greu, e poate cel mai greu și...fugi.
RăspundețiȘtergereS-ar putea chiar ca acesta să fie singurul dialog, sau cel puţin ...singurul veritabil. Singurul autentic şi în acelaşi timp indescifrabil, nerecognoscibil şi, pe alocuri, ameţitor pentru noi înşine. Perspectiva că mai dialogăm şi cu altcineva în afară de noi înşine s-ar putea să fie înşelătoare, dar oricum...seducător de înşelătoare.
RăspundețiȘtergere