Să-l blestemi pe cel care doarme lângă tine, să-l faci bucăţi în fiecare noapte şi să te trezeşti liniştit, ca şi cum lumina ar fi spălat toată ura.Să-ţi pierzi minţile pentru o persoană care te dispreţuieşte tot atât de mult pe cât tu o iubeşti.
Să ai despre orice legătură ideea că se va sfârşi, să intri într-o poveste de dragoste întocmai ca pasagerul de pe Titanic, anticipându-i naufragiul.
Să visezi cavalcade sublime, amoruri nebune şi să te sufoci lent într-o mediocritate fără ieşire.
Să nu ştii ce să dai, să nu primeşti niciodată nimic şi să te miri că darurile tale sunt atât de prost primite.
Să te căsătoreşti din dorinţa de siguranţă, să nu te căsătoreşti din dorinţa de aventură, să-ţi dai seama că nici chiar căsătoria nu te protejează de nimic şi că lipsa căsătoriei nu-ţi garantează că vei avea parte de lucruri neprevăzute.
Să suporţi ani de-a rândul minciuni şi înşelăciuni, şi apoi, pentru o nimica toată, să pleci pentru totdeauna.
Să aspiri la căldura conjugală fiind totodată mare fustangiu, să visezi aventuri fierbinţi, în liniştea căminului.
Să iubeşti în detrimentul celuilalt, să-i absorbi energia, să-i furi tinereţea, să prosperi pe declinul lui.
Să juri în fiecare dimineaţă că-l laşi pe celălalt şi s-o ţii tot aşa douăzeci de ani, în suflet cu ideea luxurii.
Să fii prostănacul din piesă, fraierul de care toată lumea râde, să nu vezi evidenţa şi să te obişnuieşti cu ea.
Să consideri căsătoria ca pe o muncă grea, să te forţezi să-ţi iubeşti partenerul, să înduri, să susporţi, să încasezi, să faci o criză de nervi din cauza unei aventuri.
Să onorezi mai multe persoane fără să le-o spui, să ceri de la fiecare o adoraţie exclusivă, să nu fii niciodată sigur de nimic, nici de orientarea ta sexuală, nici de ataşamentul tău, să locuieşti în ţara lui poate, a ezitării sentimentale, să nu fii decât un semn de întrebare care spune: te iubesc.
Să plângi la plecarea unei fiinţe la care credeai că nu ţii, dar care ţi se înfipsese în inimă ca o aşchie.
Să venerezi, după ce a murit, o persoană pe care o maltratai pe vremea când trăia.
Să te arăţi extrem de amabil faţă de nişte necunoscuţi, să le oferi cadouri somptuoase şi să te arăţi rece şi zgârcit cu ai tăi.
Iată câteva dintre incosencvenţele iubirii. De ce am vrea să fie altfel?"
Pascal Bruckner "Paradoxul Iubirii"
Aceste fraze ne se vor a fi un decalog. Ele exprima doar câteva dintre paradoxurile iubirii contemporane. Pentru mine ele pun în evidenţă dezordinea interioară a omului.
Toti suntem orbi in viata. Credem ca le stim pe toate si ca ne cunoastem pe noi insine. Dar orice zi iti poate zdruncina intregul univers mic si calm si transforma intr-un adevarat calvar. Atunci realizezi ca habar n-ai ce poate inima ta sa faca in tacere, pe ascuns, acumuland zi de zi cate o picatura de admiratie, de respect, de prietenie, pana intr-o zi cand te trezesti ca clocoteste cu o mare de iubire nedestainuita.
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase cuvintele tale. Într-adevăr, deşi de multe ori căutăm cu obstinaţie răspunsuri şi certitudini, intuind în acestea calea către fericire, totuşi, viaţa ne arată că existenţa noastră este o înşiruire de paradoxuri şi antinomii care l-ar zdruncina până şi pe cel mai înţelept dintre noi.
RăspundețiȘtergereVorbesti despre dezordinea interioara a omului. Cu putin timp in urma nu te-as fi inteles. Sufletul meu era precum o biblioteca atent administrata,cu sentimentele asezate ordonat dupa un algoritm precis. Oricand puteam aseza fiecare simtamant in casuta predestinata. Acum toate rafturile bibliotecii s-au rasturnat, intr-un haos care ma bulverseaza. Desi acum stiu ca traiam o minciuna crezand ca viata nu ma poate surprinde, mi-e oarecum dor de potecile cunoscute si batatorite cu atata sarg. Iti multumesc ca mi-ai raspuns. Ma desfat cu articolele tale si realizez ca zbuciumul sufletului tau este mult mai profund decat al meu. Oricum, puterea ta de introspectie ma uimeste iar cuvintele tale sunt sunt un balsam pentru orice suflet incercat .
ȘtergereUneori îi invidiez pe cei care, precum tine, reuşesc, fie şi la nivelul aparenţelor, să-şi "aranjeze" sentimentele după o matematică închipuită. La urma urmei avem nevoie şi de repere fixe în universul acesta atât de imprevizibil al sufletului. Pe cei care îşi planifică viaţa şi evoluţiile emoţionale după o strategie bine gândită. Pot să înţeleg şi această perspectivă a vieţii. Ce nu pot să înţeleg este ce faci atunci când ţi-ai îndeplinit toate obiectivele atent stabilite şi constaţi că toate paradigmele fericiri se răstoarnă într-un carusel în care nu mai ai la îndemână "algoritmi precişi"? Când, paradoxal, ţi-au ieşit toate aşa cum ţi-ai propus. Când constaţi că ai găsit răspunsurile, însă, între timp, tu însuţi/însăţi ai schimbat întrebările.
RăspundețiȘtergerede acord cu concluzia ta de final... mare dezordine. in oaMeni, in suflete, in viata...
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru articol ! Multumim mult de tot !
RăspundețiȘtergereUn articol foarte interesant ! Felicitari si mult succes in continuare cu site-ul !
RăspundețiȘtergere