"Love will tear us apart"

Am mai scris în câteva dintre postările mele anterioare despre efectul iubirii transfigurate în idolatrie, despre iubirea fanatică, sau orice altă formă de iubire care nu are nicio legătură cu sentimentul propriu-zis. Iubirea nu înlănţuie şi nu îngrădeşte. Nu privează, nu restrânge, nu anihilează. Din contra. Aşa cum îmi place mie să o spun, inspirat de un autor român care îmi place tare mult, iubirea închide un cerc, creează nişte limite, dar este o limitare care deschide. Care te eliberează.

Iubirea trăită în mod habotnic are un aspect comercial, inspirată parca din reclamele la ciocolată. Şi acolo se vorbeşte foarte mult despre dragostea care este un "ingredient" de bază al acestui produs.
Dragostea are nevoie să respire. Pentru aceasta omul trebuie şă-şi menţină şi să cultive câteva legături puternice cu alte spaţii supra-lumeşti. Una dintre acestea poate fi divinitatea. Asta nu înseamnă că ateii sunt proscrişi din acest punct de vedere. Dimpotrivă, de multe ori, "liber cugetătorii" au mai multe refugii spirituale decât un credincios obişnuit. Frecventarea altor zone decât dimensiunea iubirii oferă acesteia din urmă o tonifiantă gură de oxigen.
 Melodia "Love will tear us apart" - Joy Division- (iubirea ne va despărţi) spune că asta se întâmplă tocmai pentru că iubirea e privată de relaţia cu divinitatea. Eu aş adăuga că se întâmplă atunci când omul este (auto)privat de orice conexiune transcedentală cu alte lumi. Când nu mai credem în altceva decât în propriul sentiment de iubire.
http://www.youtube.com/watch?v=qHYOXyy1ToI