Tu ce-ai vrea să te faci când vei fi mare ?

    Cu toţii am fost cândva copii şi am fost bombardaţi, mai mult sau mai puţin, cu întrebarea clasică: "Tu ce ai vrea să te faci când vei fi mare?". Într-un inventar al aspiraţiilor din vremea copilăriei mele, cele mai populare profesii cred că erau acelea de poliţist, doctor, pilot, profesor, preot şi alte câteva, nu neapărat în ordinea în care au fost enumerate.
Răspunsul venea de fiecare dată cu promptitudine, de cele mai multe ori potrivit năzuinţelor părinţilor şi mai puţin ale progeniturilor. Fiece părinte, într-un acces de egolatrie şi orgoliu absolut justificabil şi firesc, încerca să descrie prin această etichetă aspiraţională, itinerariul încununat de lauri al odraslei sale. Devenise un soi de uzanţă socială, un comportament şabloidizant. Era imperios necesar şi devenise aproape o normă de politeţe ca atunci când întălneai un copil pe stradă, să-i adresezi întrebarea cu pricina. Iar dacă bietul ţânc era prea timid sau pur şi simplu nu era în toanele cele mai potrivite pentru a-ţi răspunde atunci, cu certitudine, părintele îţi răspundea în locul lui. Asta pentru ca nu cumva ca intervievantul să-şi formeze falsa impresie că micuţul nu şi-a stabilit în mod calculat ce avea de făcut atunci când va deveni mare.
    În mod evident răspunsul trăda în primul rând aspiraţiile părinţilor dar, în acelaşi timp, acesta evoca şi percepţia acestora faţă de ordinea, valoarea şi ierarhia meseriilor tradiţionale ale societăţii româneşti din acele vremuri. Imaginea pe care fiecare cetăţean o avea faţă de o prefesie anume.
    Între timp, după mai bine de douăzeci de ani de la momentul "Decembrie 1989", situaţia mi se pare că s-a schimbat foarte mult. Nimeni nu mai pare interesat de această întrebare a cărei frecvenţă este tot mai redusă. Îmi veţi răspunde că societatea a evoluat, că întrebarea era oricum una stupidă, mai degrabă un clişeu, o formă politicoasă de manifestare a interesului pe care îl puteam arăta unui copil. Este adevărat. Dar ceea ce mi se pare că s-a schimbat radical şi într-un sens de-a dreptul dramatic este semnificaţia profesiei - meseriei la noi în ţară. Întrebarea respectivă a devenit desuetă şi pentru că  în România profesiile au suferit o devalorizare amplă şi treptată. Însăşi ideea de a munci pare a se fi transformat într-o soluţie păguboasă şi de aici şi demnitatea şi respectul cuvenit fiecărei meserii în parte. Nu voi face greşeala de a mă hazarda în căutarea de argumente cu iz socio-economic care să justifice aceste mutilări produse în ultimii ani la nivelul conceptului şi a simbolisticii profesiei în România. Doresc să remarc un singur aspect: astăzi meseriaşul a devenit un "rara avis"; adică acea perosnă care odată ce s-a apucat de lucru poţi avea garanţia că îl va duce la bun sfârşit cu succes iar rezultatul va fi întotdeauna la înălţimea aşteptărilor dar şi a preţului plătit.
    A fi meseriaş în ziua de azi a dobândit şi o accepţiune peiorativă. De aceea, atunci când spui despre cineva anume că este un meseriaş, nu te mai referi nicidecum la expertiza tehnică pe care o are persoana respectivă într-un domeniu anume; la metodica şi procedurile pe care acesta le aplică cu diligenţă, ci expresia face trimitere la un soi de reuşită pe baza inteligenţei emoţionale, a abilităţilor de comunicare şi prezentare a produsului finit.
    Pe fondul unor transformări profunde care au afectat fiecare plan al vieţii sociale, românul post-decembrist a constatat că "brăţara de aur" a meseriei nu îi mai foloseşte la nimic; că aceasta a devenit mai degrabă o limitare faţă de toate celelalte posibilităţi, mai mult sau mai puţin convenţionale, mai mult sau mai puţin licite, de a-şi câştiga existenţa. Totodată, democraţia şi capitalismul, sub semnul liberei iniţiative şi a pieţei libere, au deschis tuturor uşile către înavuţire. Astfel, a fi un profesionist şi, chiar mai mult decât atât, a avea o profesie, nu a mai reprezentat o premisă absolut necesară spre acumularea de capital.
    Trăim paradoxul unor vremuri în care cele mai populare profesii la nivelul opiniei publice nu se regăsesc în COR (Clasificarea Ocupaţiilor în România): politician, divă, vedetă, star, baron, ş.a.. Munca însăşi are aspectul unui CEVA imemorial şi vetust născător de frustrări şi angoase. Înlocuită cu succes de "combinaţii", "artificii" şi "matrapazlâcuri" conceptul de muncă a fost decăzut din poziţia în care exprima actul de creaţie şi desăvârşire al fiinţei umane. La această percepţie generală au contribuit şi mass-media care au alimentat constant confuzia fericire=succes=bani în detrimetnul alienării individului.
    Nu îmi mai amintesc ce răspuns am oferit la întrebarea din titlu atunci cand am fost copil. Dar simt cu regret că acum, că am ajuns mare, nu ştiu ce să mă mai fac.