Farmecul discret al rătăcirii.

Dintre nenumăratele sentimente pe care le trăieşte omul, acela de rătăcire este probabil cel mai înfricoşător. Parcă, în nicio altă împrejurare şi în niciun alt moment al vieţii sale omul nu apare mai în derivă decât atunci când se simte rătăcit. Caracterul reflexiv al rătăcirii este cel asupra căruia aş dori să mă aplec preţ de câteva rânduri. Pentru că, atunci când se rătăceşte, omul este deopotrivă subiect al acţiunii, dar şi cel asupra căruia se răsfrâng efectele acţiunii. Omul se rătăceşte pe sine, însă planurile în care se produce această rătăcire, sensurile şi semnificaţiile rătăcirii la nivelul psihicului uman, precum şi un oarecare farmec discret al rătăcirii, toate acestea formează o veritabilă filosofie a rătăcirii.

Oceanografia sufletului

Când se va hotărî cineva, într-un final, să scrie Oceanografia Sufletului? Ce om, cât de brav şi cutezător să fie acela care îşi va asuma această lucrare care ar putea deveni un nesperat punct de reazem al omenirii? Cine va porni în explorarea acestui infinit interior şi, mai ales, cine va reuşi să cartografieze cu precizie fiecare zonă parcursă şi descoperită, astfel încât materialul său să devină util profanilor.